Stiluri de atasament

Stim cu totii ca interactiunile din copilarie si natura acestora ne pot influenta calitatea relatiilor pe care le avem de-a lungul vietii.

Stilul de atasament este un comportament specific in relatii, care de obicei este dezvoltat in copilaria timpurie, pana la 2 ani si care de cele mai multe ori va fi reprodus in relatiile cu alti oameni. Atasamentul reprezinta o forma de legatura emotionala persistenta si de obicei acesta se dezvolta fata de o figura de referinta – de cele mai multe ori mama. Atasamentul de obicei presupune cautarea proximitatii, ofera senzatia de siguranta atunci cand copilul se afla in preajma persoanei de referinta si produce distres atunci cand legatura e amenintata sau nu exista apropiere pentru moment.

Deoarece copiii sunt niste fiinte dependente, este in natura fiintei noastre sa cautam o persoana la care sa ne raportam si care sa ne ofere siguranta si sa ne indeplineasca nevoile. Stilurile de atasament dezvoltate in copilaria timpurie tind sa isi puna amprenta asupra relatiilor viitoare pe care adultul le va avea de-a lungul timpului.

Exista 4 tipuri ale stilurilor de atasament.

Atasamentul securizant (sigur)
In acest tip de atasament un copil lasat singur va fi trist si va reactiona de obicei plangand, dar se va bucura la revederea acestora si va interactiona normal cu ei. De asemenea, in acest tip de atasament, parintii sunt constanti si coerenti in atentia pe care o ofera copilului, indeplinind nevoile acestuia. Atasamentul securizant este considerat un tip de atasament sanatos, pentru ca permite crearea si intretinerea de relatii sanatoase, firesti, fara prea mult efort, de-a lungul vietii. Copii care dezvolta un atasament securizant invata sa aiba incredere si o stima de sine sanatoasa. Ca adulti, vor fi bine conectati cu emotiile lor si se vor simti competenti.

Atasamentul anxios
Copii sunt foarte afectati cand parintii pleaca si isi mentin iritarea atunci cand acestia revin si interactioneaza cu copilul. Copii cu acest tip de atasament sunt nesiguri, dezvoltand forme de anxietate, si putand duce mai tarziu in viata la manifestari precum gelozia, anxietatea, dependenta.
Relatia parinte copil in acest caz este una ambigua, cu o forma de anxietate dezvoltata la copil si datorita inconsecventei in atentia parintilor.
In atasamentul anxios, copilul nu se poate baza pe parinti pentru consolare, sau nu mereu. De aceea, sentimentul de siguranta in acest fel de atasament nu prea se dezvolta. Astfel, copilul, si mai tarziu adultul, dezvolta sentimente de neincredere, teama, furie uneori.

Atasamentul evitant
In acest caz , copilul reactioneaza minim sau nu reactioneaza cand parintele pleaca sau revine. Este un tip de atasament nesanatos care vine cu o respingere a independentei dar si a intimitatii. In acest caz de obicei parintii minimizeaza experientele copiilor sau nu raspund corespunzator nevoilor lui. Astfel, copilul va invata ca nu se poate baza pe ei si se va intoarce catre sine. Lipsa unei conexiuni reale intre parinti si copil va duce in timp la relatii evitante, in care adultul nu simte nevoia de conexiune sau se teme de ea, atitudine singuratica, lipsa nevoii de conectare reala cu oamenii si empatie scazuta.

Atasamentul dezorganizat
Reactiile copilului la plecarea si revenirea parintilor sunt atipice, exagerate sau ciudate. Parintii, in acest caz, de cele mai multe ori nu sunt prezenti sau atenti si chiar sperie / intimideaza copilul. Copilul, din pacate, va simti mai degraba teama fata de figura de referinta, decat siguranta. Tparul comportamental determinat de un astfel de atasament este nesanatos, cu evitarea intimitatii, sau chiar evitarea construirii unei relatii, iar tiparele comportamentale sunt de obicei greu de acceptat pentru partener. Relatia cu parintii bazata pe teama sau trauma poate genera mai tarziu tulburari mintale de diferite feluri si relatii defectuoase.

Implicatii ale stilului de atasament asupra viitoarelor relatii

Copii care au experimentat atasament securizant vor avea de obicei relatii intime implinite ca adulti. De obecei sunt sinceri, isi exprima emotiile si sunt suportivi.
Adultii ce au experimentat un atasament anxios pot deveni dependenti sau posesivi mai tarziu, de multe ori fara a fi siguri cum si cat sa ofere intr-o relatie.
Adultii ce au avut un atasament evitant, de obicei nu se angajaza in relatii. Ei evita comunicarea si prefera solitudinea.
In cazul atasamentului dezorganizat, pot aparea la adulti diferite tulburari psihice si uneori incapacitatea de autoreglare emotionala.

Stilurile de atasament dezvoltate in copilaria timpurie ne afecteaza intreaga viata, punandu-si amprenta asupra felului in care relationam. Gelozia, anxietatea, lipsa dorintei de a avea o relatie, posesivitatea, teama de a fi parasit se pot datora tipurilor de atasament pe care le-am integrat.

Vestea buna este ca, cu efortul si constientizarea necesare si cu asistenta unui terapeut, acestea pot fi modelate, invatand noi modalitati de a relationa si de a ne raporta la persoana fata de care ne atasam, facand astfel pasi catre o viata mai plina de satisfactie si bucurie.

Psiholog David Lila

Contacteaza-ne sau fa-ti o programare Aici.